Program detaliat!
Program detaliat!
Ziua 1 (816 km). Îmbarcare din Constanța, la ora 05:30 și plecare spre Arad la ora 06:00, pe traseul București-Râmnicu-Vâlcea-Sibiu-Deva. Cazare Arad.
Ziua 2 (500 km). După micul dejun, plecăm spre Viena. Ajunși în capitala Austriei, vom face un tur panoramic al celebrului bulevard vienez Ring, pentru a admira Observatorul Urania, Ministerul de Război, Opera, Piața Maria Tereza, Parlamentul, Primaria Nouă, Universitatea și Teatrul Imperial. După care, ne dăm jos din autocar și, pe jos, vom străbate curțile Palatului Hofburg, ca să ajungem la Monumentul Ciumei și la Catedrala Sfântul Ștefan, simbolul orașului istoric. Timp liber.Cazare în Viena
Ziua 3 (442 km). Mic dejun și plecare spre Cehia, să descoperim unele dintre cele mai frumoase castele europene, parcă rupte din basme. La orele prânzului sosim la Cesky Krumlov, un cochet și îngrijit orășel medieval din sudul Cehiei, cu străduțe pietruite mărginite de clădiri viu colorate și îmbrățișat de meandrele vijeliosului râu Vltava. Una dintre atracții este frumoasa catedrală Sfântul Vitus. Orașul, în patrimoniul mondial UNESCO, este vegheat de către spectactulosul castel cu același nume, ridicat pe o stâncă, în secolul al XIII-lea, de către puternica familie Vitek, din sudul Boemiei. Castelul, ce are două aripi, de jos și de sus, este transformat de nobilii austrieci din familia Eggenberg, devenind o strălucită curte seniorială provincială, cu un splendid teatru baroc, foarte bine păstrat. Partea de sus a castelului Cesky Krumlov și teatrul acestuia (pe care le vom vizita) sunt unite de un pod impozant, aruncat peste înălțimile amețitoare ale unei prăpăstii. Sosire Praga și cazare. (contracost, se poate organiza o seară tradițională cehească, cu trei feluri de mâncare, băuturi nelimitate, muzică și dans)
Ziua 4 (150 km). După servirea micului dejun, ne îmbarcăm în autocar și ne vom îndrepta spre centrul istoric al capitalei Cehiei. Turul pietonal va începe cu Castelul Hradcany, fostă reședință imperială și regală, impozanta Catedrală Sfântul Vitus, frumoasa mănăstire Loreta (exterior), Podul Carol, Piața Primariei Vechi, Ceasul astronomic cu figurine, Turnul Pulberăriei și Piața Sfântul Vaclav, garnisită cu o mulțime de magazine. După-amiaza timp liber la dispoziție sau excursie opțională (25 de euro) în orașul istoric Kutna Hora, faimos, în Evul Mediu, pentru minele sale de argint, și ca centru economic de prim rang al regatului Boemiei. Vom vizita impozanta catedrală Sfânta Barbara, adevărată bijuterie gotică, Vlassky Dur sau Curtea Italiană (fosta monetărie centrală), locul unde vestiți meștri italieni băteau monedele (talerul, strămoșul dolarului) și faimosul osuar din capela Sedlec, aflat în patrimoniu UNESCO. Osuarul este una dintre cele mai populare atracții turistice din Cehia, atrâgând, anual, sute de mii de vizitator. Practic, scheletele a zeci de mii de oameni, decedați de-a lungul timpului, au fost aranjate, artistic, ca decorațiuni pentru capelă, inclusiv candelabrul fiind realizat din oase. Întoarcere la Praga și cazare.
Ziua 5 (268 km). Mic dejun și timp liber în Praga. Sau, opțional (40 de euro), excursie la spectaculosul și impozantul castel medieval Karlstejn, construit la 1348 de către împăratul romano-german, din dinastia de Luxemburg, Carol al IV-lea, unul dintre marii monarhi ai Boemiei. Castelul, ce a servit ca loc al tezaurului regal, a fost amenajat în mai multe stiluri arhitecturale, de la gotic, apoi renascentist, până la înfățișarea actuală neogotică. După vizita castelului, traseul nostru continuă la Plzen, sau Pilsen, frumos oraș istoric și capitala berii cehești, al patrulea ca mărime al Cehiei, faimos și prin uzinele Skoda. Nu înainte de a face o oprire la Nizbor, ca să vedem, într-un tur ghidat, cum se fabrică faimoasele obiecte din cristal de Boemia. La Pilsen, ne vor încânta ochii Piața Republicii, cea mai mare din Boemia, amenajată încă de la 1295, catedrala Sfântul Bartolomeu, a cărei construcție a început la sfârșitul veacului al XIII-lea, bogat împodobită, printre altele cu superba sa Madona din Pilsen și capela Sternberg (turnul catedralei-103 metri-are cea mai mare înălțime din țară), precum și Muzeul berii. Bineînțeles că nu putem încheia ziua fără a ne delecta cu o savuroasă bere. Întoarcere la Praga și cazare.
Ziua 6 (375 km). Dupa micul dejun, plecăm spre Bratislava, capitala Slovaciei, cu oprire la Castelul Konopiste, fosta reședință a arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul coroanei habsburgice, cel care a fost asasinat la Sarajevo, în urma sângerosului atentat izbucnind Primul Război Mondial. Castelul, minunat exemplu de transformare a unei vechi fortărețe, din secolul XIII, într-o frumoasă reședință neorenascentistă, cu parc, cuprinde o colecție de trofee de vânătoare, dar și numeroase arme și armuri medievale, piese rare, de o mare valoare. Sosire în Bratislava, cazare și timp liber în centrul istoric orașului.
Ziua 7 (709 km). Mic dejun și plecare spre Deva. În drum, vom face o oprire pentru a vizita superbul palat baroc al împărătesei Sissi, de la Godollo, adevărată bijuterie arhitecturală. Sosire la Deva și cazare.
Ziua 8 (628 km). După servirea micului dejun, pornim spre Constanța. Sosire în jurul orei 18.00, în funcție de trafic.
Preț:770€/pers în camera dublă/ supliment single:300€
SUPLIMENT GRUP:
- grup minim 30 – 34 pers. – tariful se majorează cu 60 EURO/pers.
- grup minim 35 – 39 pers. – tariful se majorează cu 40 EURO/pers.
Servicii incluse:
-transport autocar modern clasificat
-taxe de drum
-taxele hoteliere si de oras
-cazare hotel 3-4* cu mic dejun inclus
-ghid+ghizi locali
Servicii neincluse:
-intrarile la obiectivele turistice
-asigurarea medicala
-mesele de pranz
ACTE NECESARE: carte de identitate
AVANS MINIM: 200 Euro/pers.
NOTĂ:
Autoritătile vamale isi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricarei persoane care nu prezintă suficientă incredere chiar dacă aceasta a obtinut acordul pentru obtinerea vizei turistice. Agentia de turism nu poate fi facută răspunzatoare pentru astfel de situatii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul isi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea si de aceea este obligat să informeze agentia asupra oricarui incident petrecut vreodată in afara granitelor României, precum si asupra oricarei tangente pe care o are cu statele in care are loc desfasurarea pelerinajului.Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeste, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).Programul actiunii poate fi modificat de către conducatorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri in functie de anumite situatii speciale.Categoria hotelurilor este cea oficială pentru tarile vizitate .Compania aeriană(unde este cazul) îşi rezervă dreptul de a modifica orarul de zbor.Autoritatile vamale isi rezerva dreptul de a modifica taxele de viza si taxele vamale(valabil pentru tarile care solicita viza de intrare)fara o notificare in prealabil.Așezarea in autocar se face incepand cu bancheta a doua, in functie de data achitarii avansului si semnarii (intocmirii) contractului.Distributia camerelor la hotel se face de catre receptia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup.Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor.Prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.
CONDIȚII DE RETRAGERE:
a. ) Contravaloarea avansului din preţul pachetului de servicii se va pierde, dacă renunţarea se face in intervalul de pana la 21 zile calendaristice înainte de data plecării;
b.) 50% din preţul pachetului de servicii, dacă renunţarea se face in intervalul 20-10 de zile calendaristice înainte de data plecării;
c.) 100% din preţul pachetului de servicii, dacă renunţarea se face într-un interval mai mic de 10 zile înainte de plecare sau pentru neprezentarea la program.
Contact:
Pr.Mihai Grigore
Tel:0740.971342